Acțiune în premieră a unei entități private de sancționa implicarea bancherului olandez Steven van Groningen în protestele antiguvernamentale. Ocolul „Silvic Stejarii Muscelului” a comunicat luni, 20 februarie, o adresă către Agenția Topoloveni a Raiffeisen Bank prin care solicita închiderea contului curent, scrie Jurnalul de Argeș.

Acțiune în premieră Șeful Raiffeisen, 'sancționat' pentru că a protestat în fața Guvernului

Administratorul ocolului silvic care are în gestiune o suprafață importantă de pădure în județul Argeș și ca atare, tranzacții financiare deloc de neglijat, a scris negru pe alb și motivul acestei decizii :” În semn de protest față de implicarea Domnului Steven van Groninger CEO Raiffeisen România în acțiunile de protest din România”.

“Existenţa civilizatorie a unui popor, a unei naţiuni este dată de fiinţarea unui Stat puternic care să-i asigure securitatea în toate formele şi manifestările ei grandioase. Fiecare Naţiune posedă domenii sociale strategice (în consonanţă cu stimularea activităţilor private) în lipsa cărora se dezintegrează. Un Stat puternic prin instituţiile sale asigură perenitatea Naţiunii”, se mai arată în comentariul de pe pagina de Facebook a O.S Stejarii Muscelului.