Trimite pe:     Yahoo     Facebook     Twitter  În secolul trecut, spuneam că avem actori şi operatori excelenţi, dar stăm prost la capitolul regie şi scenariu. Din fericire, începând cu anul 2001 şi apariţia noii generaţii de regizori, cea mai gravă problemă a filmului românesc s-a rezolvat – iar scenariştii încep şi ei să apară, deşi mai rarefiaţi… De actori, însă, slavă Domnului, n-am dus lipsă niciodată – şi, simultan cu naşterea Noului Film Românesc, s-au distins şi o serie de talente proaspete, precum cele din paginile de mai jos…

Andi Vasluianu – născut pe 23 iunie 1974, Bucureşti

Considerat de mulţi cel mai bun (apreciere semi-adevărată – căci nu e singurul în topul topului), a adunat în zece ani de carieră aproape şaizeci de roluri, în filme de toate genurile, lungimile şi nivelurile valorice, impunându-se cu Furia (2002, Radu Muntean), ca un interpret care combină perfect armonios forţa şi rafinamentul.

Dintre numeroasele sale roluri ulterioare, de diferite întinderi şi grade de dificultate, se mai disting şmecheraşul din “Hârtia va fi albastră” (2007, Radu Muntean), cu accentele sale de realism frapant, şmenarul din Schimb valutar (2008, Nicolae Mărgineanu), Andrei Muscalu din Întâlniri încrucişate (2009, Anca Damian), Aurel din Cealaltă Irina (2009, Andrei Gruzsniczky), portret complex şi nuanţat al omului simplu, Andrei din Periferic (2010, George Bogdan Apetri) şi, mai ales, uluitorul Vali din Apele tac (2011, Anca Miruna Lăzărescu) – un erou veridic şi uman, care-şi dă viaţa pentru libertate (a soţiei şi a pruncului încă nenăscut).

Despre apariţiile sale în filme de duzină (sau chiar mai rău) e de ajuns să spunem că, indiferent de scenariu şi de indicaţiile primite pe platou, Andi pur şi simplu nu poate juca prost. Sistemul său interpretativ, care asociază căutarea permanentă a detaliilor şi nuanţelor originale cu sondarea în profunzime, ne îndreptăţeşte să credem că îl va feri pe viitor de manierizare, păstrându-i nealterate resursele de consistenţă şi originalitate.

Pe Andi Vasluianu îl puteţi urmări în aceste momente la cinema, în comedia amară Despre oameni şi melci, alături de Monica Bârlădeanu.

Dragoş Bucur – născut pe 13 iunie 1977, Bucureşti
dragos bucur

La concurenţă cu partenerul său constant, Andi Vasluianu, Dragoş s-a făcut cunoscut prin acelaşi Furia (2002, Radu Muntean), aproape simultan cu un alt rol principal, Vali din Marfa şi banii (2002, Cristi Puiu). Nu întâmplător, următorul rol important a fost tot în Hârtia va fi albastră (2007, Radu Muntean), care un an mai târziu l-a distribuit şi în personajul titular din Boogie – prilej de urmărire nuanţată al unei traiectorii înşelătoare, proprii trecerii de la prima tinereţe la vârsta mijlocie.

Interesantă a fost şi compoziţia din “După ea” (2007, Cristina Ionescu) unde, în pofida lacunelor scenaristice, concepţia regizorală aerisită şi limpede i-a dat şansa unei construcţii interpretative deschise, clare, neparazitate de elemente spectaculoase adiacente. N-a lipsit nici elementul de casting internaţional, ca în The Way Back (2009, Peter Weir), în paralel cu vârful carierei sale de până acum, Cristi din Poliţist, adjectiv (2009, Corneliu Poprumboiu) – un personaj dual, cu conotaţii voit amăgitoare, împins treptat spre o dilemă morală ireductibilă.

Modul său de a-şi combina mijloacele de expresie sobre, discrete, economice, şi construcţia interioară a personajelor atinge aici cote superlative, mai ales prin conflictul dintre aparenţele unei armonii casnice desăvârşite şi exasperare. Realist, modest şi sobru, atât în plan profesional cât şi în viaţa personală, Dragoş oferă garanţiile unei evoluţii la fel de solide, inclusiv pentru că nu-i sunt proprii artificiile facile, în favorea substanţei personajelor şi a subtilităţii stilistice.

Mimi Brănescu – născut pe 31 martie 1974, Lehliu

Consistenţa artistică viguroasă a lui Cornel Mimi Brănescu se datorează unui stagiu susţinut în teatru, care i-a maturizat rapid şi decisiv experienţa profesională, până la debutul din Filantropica (2002, Nae Caranfil), urmat de Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea (2004, Cristi Puiu), scurtmetraj unde, în tandem cu Victor Rebengiuc, Mimi şi-a putut exprima acea forţă discretă care avea să-i definească întreaga evoluţie artistică.

Cristi l-a distribuit apoi în Mirică, din Moartea domnului Lăzărescu (2006) – care, deşi secundar, a constituit o portretizare credibilă şi nuanţată a tipului de medic indolent, limitat şi arogant, cu tuşe satirice atent dozate. În aceeaşi perioadă, Radu Muntean l-a folosit pentru Deleanu, în Hârtia va fi albastră (2006) şi, mult mai semnificativ, Penescu din Boogie (2008), oferindu-i şansa nu numai de a susţine un rol de mare întindere, ci şi de a se armoniza perfect cu partenerii de joc, pe parcursul unei nopţi de distracţie debilă şi tristă, tineresc-întârziată.

Semnificativ a fost şi Cornel din Medalia de onoare (2009, Peter Călin Netzer), care într-un singur cadru final dă chip unui personaj important (dar conturat până atunci în absenţă) – urmat de Paul, din Periferic (2010, George Bogdan Apetri), caracter negativ complex, de o abjecţie cu perverse accente cuceritoare.

Totodată, Radu Muntean îl solicită din nou pentru un personaj antitetic, deşi numit la fel – Paul, din Marţi, după Crăciun (2010), omul normal, banal, cinstit şi cumsecade, a cărui slăbiciune sentimentală îi spulberă universul casnic. Alex, din Tatăl fantomă (Lucian Georgescu, 2012), deşi restrâns, e un rol substanţial, de o încărcătură atât de densă încât persistă şi după ce personajul dispare de pe ecran, rămânând prezent doar ca sugestie – ceea ce relevă formula caracteristică a artei lui Mimi: fond consistent, ca bază a unor forme cât mai economice.

George Piştereanu – 12 octombrie 1989, Bucureşti

Două roluri şi numai două (principale, amândouă) au fost de ajuns pentru a-l propune pe George Dan Piştereanu ca tânără speranţă confirmată a actoriei româneşti de film. Absolvent al liceului Dinu Lipatti, a fost descoperit de Florin Şerban şi Daniel Mitulescu pentru protagonistul remarcabilului Eu când vreau să fluier, fluier (film premiat cu Ursul de Argint la Berlin, în 2010).

Tânărul interpret s-a dovedit din capul locului înzestrat nu numai cu dezinvoltura indispensabilă oricărui actor, ci şi, lucru cu atât mai surprinzător, cu resursele necesare rolurilor de compoziţie: câtă vreme George e, în viaţa de toate zilele, un băiat rafinat, sensibil şi crud încă, Silviu cel creat de el pe platou se situează la antipozi: aceeaşi vârstă, dar o personalitate maturizată precoce, târnosită prin delicte şi ani de puşcărie, aruncându-se deliberat într-o brutală confruntare pe viaţă şi pe moarte. Acelaşi registru uman, dar într-o cheie mai complexă şi mai perfidă, îl defineşte şi pe Luca, din Loverboy (2011, Cătălin Mitulescu) unde, reluând cuplul artistic perfect armonios cu Ada Condeescu, George oferă o altă variantă a caracterului de tip dual, negativ cu umanitate, îmbogăţindu-şi personajul cu nuanţe atât cinice, cât şi sentimentale. Putem fi siguri că am descoperit în el un actor de care vom mai auzi – curând, frecvent şi mai mult decât onorabil.

Sursa

http://www.cinemagia.ro/stiri/cei-mai-buni-zece-tineri-actori-romani-21874/?slide=4