mama-si-copil-citind

Deputaţii au decis astăzi dublarea alocaţiei pentru copii, de la 42 de lei la 84. Decizia a fost luată cu 332 de voturi „pentru”, 2 abţineri şi un vot „împotrivă”. Dacă iniţial măsura era susţinută doar de opoziţie, ulterior acestora li s-au alăturat şi parlamentarii puterii. După ce legea a trecut, premierul Ponta a anunţat că sunt bani la buget pentru susţinerea în acest an a majorării, iar de la anul se vor găsi soluţii în buget.

PNL a depus de ieri un amendament la Comisia de Muncă prin care a cerut dublarea alocaţiei pentru copii, dar acesta a fost respins de actuala majoritate parlamentară, toţi deputaţii PSD votând împotrivă. Preşedintele Comisiei de Muncă, pesedistul Florin Iordache, a anunţat că nu a fost respinsă dublarea alocaţiei, ci s-a amânat discuţia pentru a se cere detalii la Ministerul de Finanţe dacă sunt resurse în buget pentru aceste alocaţii.

Liberalii s-au mobilizat astăzi în Camera Deputaţilor şi au profitat de absenţa de la şedinţa de vot pe articole a social-democraţilor. Astfel, au introdus un amendament privind dublarea alocaţiei la 84 de lei, care a fost votat.

La şedinţa de vot final, premierul Ponta nu a votat la acest proiect legislativ, pe site-ul Camerei Deputaţilor neapărând că a votat acest proiect legislativ. 

Imediat după acest moment, de la Guvern, Victor Ponta a anunţat că executivul şi PSD susţin şi ei majorarea alocaţiei, neînţelegerile venind din faptul că liberalii nu au indicat sursa de finanţare., în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde.

El a adăugat că pentru acest an şi anul viitor pot fi găsiţi bani, dar trebuie totuşi indicată şi sursa de finanţare, precizând că a discutat pe această temă atât cu preşedintele Klaus Iohannis, cât şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor.

“Spun ca principiu: suntem partid social-democrat şi primii care ne bucurăm, ne era frică că dreapta se opune acestor lucruri. Acum înţeleg că ei îşi doresc foarte tare acest lucru şi noi ni-l dorim cu atât mai mult. Nu am dat aviz de la Guvern că nu ni l-a cerut nimeni. L-am informat şi pe preşedinte, voi informa şi Camera Deputaţilor astăzi, doar să ştim că 1,8 miliarde lei este impactul acestei măsuri. Dintr-un punct de vedere strict social-democrat, mi se pare un lucru bun şi îl susţin din toată inima, dar vreau să ştim că ne costă 1,8 miliarde lei pe an. Partea proastă este că cei care au făcut amendamentul nu ne-au spus de unde luăm, cum spune în Constituţie, dar nu aş fi social-democrat dacă m-aş opune la asemenea idei. Să vedem, că nu ne-au spus cei care au votat, deci tot noi o să trebuiască să vedem de unde găsim banii. Anul ăsta îi găsim, îi găsim şi la anul, dar înseamnă că ei vor să ne lase numai pe noi la guvernare, că noi îi găsim pentru alocaţii, nu ştiu unde o să-i găsească ei în continuare sau de unde o să taie”, a spus Ponta.

”Le mulţumesc şi colegilor de la PSD. Este o veste bună, o primă veste foarte bună pentru familiile din România, pentru că nu vorbim de o măsură de stânga sau de dreapta, ci de trei milioane de copii care se vor bucura de această măsură. E o măsură pe care PNL, cu sprijinul ce lor de la aputere reuşesc să o facă”, a spus Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL.