pastile

Centrul pentru Cercetarea și Evaluarea Medicamentelor din cadrul FDA (Food and Drug Administration SUA) a aprobat 41 de medicamente de ultimă generație. Este cel mai mare număr de medicamente autorizate de acest Centru în ultimii 18 ani, cu 52% mai multe comparativ cu anul precedent.

,,Sunt 41 de vești bune pentru pacienții din lumea întreagă, sunt cele mai multe vești bune pe care pacienții le-au primit în aproape două decenii și, intr-adevăr, un mare pas înainte pentru progresul medicinei. Trebuie să avem în vedere faptul că descoperirea unui singur tratament de ultimă generație durează, în medie 10 ani, iar pentru un singur medicament din cele 41, companiile producatoare au investit aproximativ 2,6 miliarde de dolari, dublu față de cat s-a investit în cercetarea unei molecule in ultimul deceniu. Aceste medicamente de ultimă generație tratează afecțiuni care, până de curând erau un mister pentru cercetători”, a declarat Oana Igrișan, Director comunicare ARPIM.

17 dintre medicamentele noi sunt destinate tratarii bolilor rare, pentru unele dintre acestea neexistând până în acest moment nici un fel de tratament, iar alte 8 terapii ajuta sistemul imunitar al pacienților să lupte cu tumorile/celulele canceroase. 4 tratamente sunt destinate tratării diabetului și alte 2 medicamente cu o rată de vindecare de 90% se adresează pacienților infectati cu hepatita C.

”Pentru ca pacientii români să poată fi tratați corect, asemenea pacieților europeni, lista medicamentelor compensate trebuie evaluată constant, iar sistemul de sănătate românesc trebuie să beneficieze de o finanțare corectă, de 6% din PIB”, a adaugat Oana Igrișan.

Sursa

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/sanatate/revolutie-in-medicina-de-20-de-ani-nu-s-a-mai-intamplat-a-a-ceva–219127.html