de ce iti este foame

Senzaţia de foame este normală dacă tocmai ai terminat şedinţa la sala de sport, eşti însărcinată sau suferi de sindromul premenstrual, însă nu este tocmai în regulă dacă abia ce ai mâncat şi, mai mult decât atât, pe tot parcursul zilei ai acest sentiment de foame continuă. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Ce mâncau românii pe vremea lui Ceauşescu: o jumătate de pâine pe zi, … Foamea este definită ca o nevoie fizică de calorii, apă şi sare şi este provocată de un cumul de factori, între care regimul alimentar, anumiţi hormoni şi starea emoţională, spun nutriţioniştii.

Este foarte important să descoperi cauza care duce la apariţia senzaţiei de foame deoarece doar aşa îi poţo oferi corpului ceea ce are nevoie pentru a funcţiona corect şi poţi evita supraalimentarea cu produse care nu sunt necesare. Anumite medicamente, cum sunt antidepresivele şi cele pe bază de corticosteroizi, pot fi de vină pentru faptul că îţi este foame constant, însă de cele mai multe ori acest lucru se poate rezolva prin reglarea dozajului, cu acordul medicului. 10 motive pentru care ţi-e foame

1. Deshidratarea este adesea confundată cu foamea. Din acest motiv, de fiecare dată când crezi că ţi-e foame, bea un pahar cu apă, aşteaptă 15-20 de minute şi abia apoi vezi dacă îţi este în continuare foame, spun experţii de la Academia Americană de Nutriţie şi Dietetică. Confuzia are loc în hipotalamus, o zonă a creierului care reglează atât setea cât şi apetitul.

2. Dormi prea puţin iar astfel se creează un dezechilibru hormonal care are influenţează şi senzaţia de foame. Prea puţin somn poate scădea nivelul de grelină – hormon care stimulează apetitul – şi de leptină – homon care asigură senzaţia de saţietate. Dormi 7-8 ore pe noapte şi vei fi mult mai odihnit, plus că nu vei mai resimţi atâtea pofte de dulce sau de sărat.

3. Mănânci alimente bogate în carbohidraţi răi, care creează dependenţă şi nu satisfac foamea, cum ar fi gogoşile, napolitanele, produsele de patiserie, covrigeii şi prăjiturile. Toate aceste aliment cresc rapid glicemia, scăzând-o la fel de brusc şi lăsându-te fără pic de energie şi cu un gol în stomac, de parcă nu ai fi mâncat nimic o zi întreagă. Pentru a îndepărta în mod sănătos nevoia de a mânca tone de dulciuri, este indicat consumul de migdale, mere, seminţe de chia şi fistic.

Ways-To-Increase-Metabolism3

4. Te stresezi foarte mult la birou iar acest lucru creşte nivelurile de hormoni ai stresului – adrenalina şi cortizolul –  care păcălesc creierul şi îl pregătesc de un atac ce necesită energie, astfel încât apetitul creşte considerabil. De asemenea, stresul reduce nivelul de serotonină şi te poate face să te simţi flămând, chiar dacă tocmai ai mâncat.

5. Bei prea mult alcool iar acest lucru poate duce la nevoia de a mânca alimente foarte grase, de genul fast food-ului. Şi pentru că alcoolul deshidratează, e foarte posibil ca în loc de foame, de fapt să îţi fie sete.

6. Nu consumi suficiente alimente bogate în proteine, cum este iaurtul grecesc, ouăle, carnea de curcan şi cerealele integrale. Doza zilnică recomandată de proteine este de minimum 46 de grame în cazul femeilor şi de 56 de grame în cazul bărbaţilor.

7. Nu incluzi suficiente grăsimi în regimul alimentar. Cele sănătoase sunt grăsimile nesaturate, care au rolul de a conferi saţietate, şi se găsesc în fructele oleaginoase, în seminţe, avocado şi peşte.

8. Sari peste micul dejun sau peste prânz. Atunci când stomacul este golit un timp îndelungat între mese, se produce fenomenul de scădere a nivelului de grelină, care nu mai poate ţine în frâu senzaţia de foame. Ca o regulă generală, încearcă să nu laşi mai mult de cinci ore între mesele principale şi compensează cu mici gustări sănătoase.

Chiar dacă nu ai timp sau nu poţi mânca la prima oră, încearcă să-ţi impui acest obicei prin consumul unor alimente care nu necesită preparare, cum ar fi un iaurt, un măr sau un smoothie făcut rapid la blender.

9. Eşti bombardat de imagini cu mâncare pe Facebook sau la televizor. Un studiu realizat la sfârşitul anului 2012 şi publicat ulterior în ediţia electronică Obesity arată că atunci când ne uităm la imagini apetisante cu mâncare, nivelul hormonului grelină o ia razna. Acelaşi lucru se întâmplăm atunci când mirosim mâncarea. Aromele plăcute vor stimula salivaţia iar stomacul se va contracta, imitând mişcările specifice în caz de foame.

10. Mănânci prea repede şi creierul nu are suficient timp să se prindă că te-ai săturat. Încearcă să mesteci pe îndelete mâncarea, nu înfuleca totul din farfurie în doi timpi şi trei mişcări.